Lumea vorbeşte de ei de parcă ar fi nişte măgari care au câştigat la loto unde potul cel mare a fost cel de slujbaşi ai unui stat impertinent şi corupt din temelii.

O verigă din lanţul trofic al incompetenţei ajunsă la rang de politică de stat, eterna politică ce conduce România.
Sunt consideraţi miliardari, proşti, corupţi, mizerabili, torţionari, analfabeţi, ceauşişti, aroganţi, tâmpiţi, beţivi, curvari, homosexuali etc, etc. Nu cred că există vreo categorie socială mai detestată dar în acelaşi timp mai invidiată decât cea de poliţist. Mai ales poliţist la ţară, unde cică banu zboară iar câinii umblă cu colaci de aur în coadă. Unde se trăieşte atât de bine încât faci eforturi să nu mori în orgasmul de a fi considerat un zeu local căruia îi aduc cu toţii ofrande şi cele mai alese laude. Într-o ţară în care se trăieşte sub nivelul de sărăcie, fericirea poartă chipul salariului mediu pe economie şi al porcului de acasă. Cunosc multe persoane care au lucrat sau încă lucrează în poliţie, şi pot spune că nu le merge nici pe departe atât de bine pe cât îi bănuie invidioşii. Din contră. Sunt doar nişte angajaţi ce poartă pe umeri povara abuzurilor unora din miliţienii de altădată, dar este nedrept să te legi de o întreagă instituţie din pricina unor torţionari sceleraţi atinşi de sindromul Micului Dumnezeu.
Nu cred că vreunul din cei care zugrăvesc poliţia în culorile de mai sus s-au întrebat vreodată de ce ies poliţiştii pe bandă rulantă la pensie. Sau dacă s- au întrebat, au găsit explicaţii în cele mai halucinante afaceri ori învârteli posibile. Şi aici le dau întrucumva dreptate. Sunt destule gunoaie ce au murdărit uniforma statului iar acum se lăfăie în afaceri din cele mai necurate. Dar cam atât.
La ora actuală, este inutil să mai reclami vreun furt poliţiei. Nu ai mai avea la cine. În majoritatea posturilor de poliţie rurale au mai rămas din cinci sau şase maxim doi poliţişti, iar aceia nu se văd odată pensionaţi sau izbăviţi de corvoadă printr-o mutare la oraş. Restul s-au pensionat, sătui de volumul de muncă imens, lipsa de comunicare cu administraţiile locale, dispreţul şefilor cei mari de la oraş şi slaba coordonare cu celelalte servicii cu care ar fi trebuit în mod normal să conlucreze. Sătui de legi care îi leagă de mâini şi de picioare şi dau prioritate celor cu bani şi propte politice.
Sătui de un program de muncă plătit între orele 08 – 16, iar apoi neplătit până a doua zi la opt dimineaţa, sătui de posturi în care nu există nici măcar grupuri sanitare iar consumabilele şi le achiziţionau din banii proprii. În care zugrăveala sau micile reparaţii se fac din bani traşi din salariul lunar iar şefii dau dispoziţii absurde cum ar fi construirea de rampe pentru handicapaţi pe banii subalternilor. Sunt curios ce va fi în cele patru zile de concediu fără plată în localităţile unde a mai rămas doar un singur poliţist. Iată cum peste ani, s-a împlinit visul generaţiei hippie, atât de prigonită, bătută şi tunsă chilug de miliţienii de altădată. Poliţia s-a transformat în Poliţia Păcii şi veghează liniştea cetăţeanului din posturi în care numai pulanele n-au expirat, cârpindu-şi cuminţi uniformele din dotare. Lex Et Honor!!!