Peste ani şi ani nepoţii şi copiii noştri ne vor blestema pentru moştenirea lăsată în anii când ne-am bătut joc de noi şi deopotrivă de ei murdărind planeta.
Cât vezi cu ochi plasticuri, chimicale şi gaze de eşapament, până şi cerul este murdar de otravă astăzi.
Noi l-am murdărit. Când strânge foamea nu te mai gândeşti la stratul de ozon sau că într-o bună zi vom şi şi noi nişte biete vieţuitoare aflate pe cale de dispariţie. Fie că recunoaştem ori nu, de la an la an situaţia devine tot mai evidentă. Ne deşertificăm, iar de această plagă nu ne va salva nici un guvern, Bancă Mondială sau extratereştrii.
Ne prefacem uimiţi de fenomenele meteo ce de-o vreme încoace o iau razna tot mai tare. Inundaţii, furtuni catastrofale ori chiar tornade. În jur e atâta cancer că spitalele dau pe dinafară spre bucuria hidoasă a escrocilor ce câştigă bani frumoşi de pe oamenii cărora medicii nu le mai dau nici o şansă. Dumnezeu să-I bată pe aceşti strigoi ce profită de suferinţa semenilor lor, în curând le vom rezerva spaţiu-n ziar ca să-i ştie lumea şi să-i ocolească, din păcate de astfel de scursori ale societăţii nu duce lipsă nici judeţul nostru, dar toate la timpul lor. Noi am făcut-o, noi suntem vinovaţi pentru asta. Aflată la mare preţ peste hotare, în ţara noastră educaţia ecologistă a murit odată cu nea Nicu şi borcanele ori sticlele pe care le adunam de prin coclauri în cadrul muncii patriotice. La fel şi împăduririle care există numai pe hârtie. Atunci când le punem întrebări agenţiile guvernamentale care ar trebui să se ocupe de această problemă deoarece sunt plătite din banii noştrii, ne comunică sec că abia din 2050 se vor vedea concret primele semne ale tragediei numite deşertificare aşa că putem sta calmi fiindcă oricum nu vom mai apuca acele zile, după care se joacă din plictis cu telecomanda de la aerul condiţionat, un alt lux dobândit din banii contribuabililor.
Ziua Mondiala pentru combaterea desertificarii si a secetei, sarbatorita in fiecare an, pe 17 iunie a adus pălmaşilor ministerelor ce au în competenţă acest fenomen discursuri de doi lei trase-n ţiplă, covrigi din hipermarket şi- un pahar de suc iar celor cu funcţie nişte lei pe card. Păcat. Ar fii fost de preferat nişte lei în carne şi oase care să-i mănânce în birourile în care stau la taclale şi nu-şi fac meseria, privind nepăsători cum în jur natura îşi dă duhul. O zi mondială ca oricare alta, cu fripturiştii de serviciu şi pilangii de rigoare ce- şi fac veacul prin ministere, nepăsători la durerile vieţii…
Sub oblăduirea tâmpă şi nesimţită a Gărzii de Mediu şi a celorlalte instituţii abilitate, ecosistemul râului Mureş se năruie văzând cu ochii de la un an la altul.
Dacă peştele din râu de la cap se împute, cu apa altădată atât de curată a Mureşului, problema începe de la termocentrala din Mintia. Încălcând cu neruşinare protocolul semnat cu Apele Române, în ceea ce priveşte ,,menţinerea nivelului constant’’ al apelor, această termocentrală provoacă dezechili-bre grave în ecosistemul râului Mureş. Cum nu-i interesează să menţină constant nivelul apei, acesta fluctuează zilnic prin scăderi sau creşteri bruşte de 15 – 25 centimetri sau chiar mai mult, lucru ce dă o lovitură de graţie regenerării fondului piscicol. Din câte se ştie, icrele sunt depuse în vegetaţia din apă mică, scăderea bruscă a apei făcând ca ritualul de împerechere al peştilor să fie în zadar. Totodată, datorită termocentralei cu aspect de mausoleu stalinist a crescut în mod alarmant temperatura medie anuală fapt ce a condus la apariţia algelor brune şi implicit la scăderea oxigenului din apă. Cum cei în drept se fac că plouă, conducerii termocentralei i se fâlfâie de peştii ce vor ajunge în curând specii pe cale de dispariţie.
Acest Cernobâl autohton nu ar putea duce la îndeplinire sinistrele previziuni ale ecologiştilor fără alţi parteneri de nădejde cum ar fi poluarea de toate felurile, de la ape reziduale la plasticurile devenite simbol al acestor ape bătute de Dumnezeu. Cum Garda de Mediu se înfruptă din banii publici de pomana peştilor pe care în curând îi vom admira numai în conservele Made in Thailanda, nu ar trebui să ne mire că au ajuns datorită incompetenţei celor ce ar trebui să stârpească flagelul braconajului la un sinistru parteneriat cu setcile monofilament ale braconierilor. Numite „criminale’’ în jargonul pescăresc, aceste setci interzise prin lege adună cu succes o parte din pet-urile ce plutesc la grămadă pe apele din ce în ce mai secătuite de fauna piscicolă, setci folosite de cei ce trăiesc din exterminarea puţinului peşte rămas alături de aparatele de electrocutat numite ,,conele’’, cele cu ultrasunete şi explozivul ce a ajuns iarăşi în topul preferinţelor. De sălciile ce au supravieţiut experimentului ,,Castorul’’ atârnă ca nişte spânzurători sinistre mii de pripoane. Spun ,,experiment’’ pentru că înmulţirea necontrolată a simpaticelor rozătoare de dragul de a vedea dacă se adaptează la condiţiile din râul ce ne străbate judeţul va duce în timp la devierea cursului apei prin dorinţa insaţiabilă de a construi a acestor animăluţe supranumite ,,inginerii regnului animal’’. La atâtea organe abilitate ce trăiesc din banii noştri ne-am aştepta ca toate cele scrise mai sus (din păcate doar o mică parte din cele ce vor duce la o catastrofă ecologică), să fie doar o alegorie sinistră. Dar nu este aşa. Cât timp ne vom mai bate joc de acest râu a cărui distrugere sistematică va duce în final la o adevărată apocalipsă, apocalipsă ce se va petrece chiar lângă noi ?!
