Fraţilor, e groasă. Crizoiu-i pă noi.
Azi am văzut într-un ziar de mică publicitate un anunţ prin care o prostituată îşi oferea serviciile la „preţ de criză”. Dacă şi curvele trec pe regim de avarie, e clar. La început timid, apoi de-a dreptul agasant, de mai multă vreme magazinele atrăgeau clienţii cu tot felul de glumiţe despre criza al cărui vânt aducător de sărăcie începuse să adie prin buzunare. Prin februarie, când am văzut prima maşină pe care scria cu litere de-o şchioapă: „Mă vinde la preţ de criză” m-am uitat un pic mai mult ca alte oferte din piaţa suprasaturată de mici, dulăi bagabonţi şi cocalari leşinaţi de foame. Nu-i anunţ în ziar la telefoane, monitoare, canapele, etc, să nu fie trecut şi cuvantul magic „criză”, de parcă onorabilul chilipir şi-a schimbat denumirea în funesta agonie economică despre care auzisem din bătrâni că ne-ar mai fii lovit prin anii ’30.
Acum mi-a fost dat să văd anunţul unei domnişoare care îşi oferea serviciile la un preţ de criză. Am sunat şi mi-a răspuns o voce plictisită care mi-a recitat mecanic lista cu servicii şi bineînţeles preţurile aferente. Cu toate că după cum s-a prezentat era studentă, cu siguranţa nu era la ceva de profil economic. Acolo ar fii învăţat ceva despre dumping, şi stratageme de recrutare şi fidelizare a clienţilor în vremurile de restrişte ale economiei. Asta nimic. Ascultă măi tinerico, ia schimbă-ţi anunţu că induci lumea în eroare! Doar nu visezi că te-or suna doar bogătani, cum ar fii ministrul Pogea dacă în ziua de leafă i s-ar năzării să meargă la dame de consumaţie. Şi fă bine şi ia exemplu de la colegele de breaslă. În urmă cu nişte ani se râdea pe tema că traseistele lucrează şi pe bonuri de masă sau ce avea prin cambuză şoferul care intenţiona să le ia la ştangă. Cunosc un tip care a dat ani de zile cu jula la puii congelaţi pe care îi transporta pentru a plăti contravaloarea partidelor de amor ghebos din cambuza microbuzului din dotare. Ăla om! Când a fost dat afară în urma reclamaţiilor clienţilor cărora le ducea marfa înjumătăţită, au plâns după el toate traseistele de pe DN 7.
Azi, tipul alintat în trecut „puiuţul meu” de gagicile la care toată lumea se jură că nu merge, este şofer la o firmă de pompe funebre, necăjit la maxim că dacă promite de-o îmbălsămare gratis, nu are trecerea de altădată. Păi dacă e criză…