Ridicat în slăvi de comercianţii care s-au apucat ca de obicei să umfle cu neruşinare preţurile, anul 2008 se pregăteşte să-şi depună mandatul intrând astfel în istorie, o istorie în care am avut parte pe lângă calamităţile naturale obişnuite cum ar fi inundaţii, şi de alegeri. Şi încă ce alegeri! În nici un an promisiunile electorale nu au escaladat atât de mult ceea ce se înseamnă demagogie şi hoţie, iar trădarea alegătorilor a ajuns să se numească pompos soluţie de compromis.
În 2008 s-a simţit pentru prima dată la nivel naţional ce înseamnă mojicia cămătărească împletită cu rapacitatea unor fiare de pradă a instituţiilor bancare ce păreau prin toamnă că îşi puseseră-n cap să nenorocească prin mărirea neruşinată a ratelor, o ţară întreagă. De la iluştrii necunoscuţi, la celebrităţi, în 2008 s-a murit pe capete, moartea pornindu-şi secerişul dement încă din prima zi, de parcă toţi au tras cartea cu Jokerul ce reprezintă moartea. Şi s-au prăpădit mulţi, şi mai bătrâni dar mai ales tineri, prea mulţi tineri, oameni în putere s-au stins în acest an. Sub auspiciile unui curs valutar care a luat-o razna şi a recesiunii mondiale ce a început să pună laba şi pe România, singurii care privesc cu încredere sosirea noului an sunt cei care vor prelua fotoliile de director, directoraş, şef ori şefuleţi de la cei care vor zbura din funcţii în spiritul legilor postelectorale mioritice. De asemenea, 2009 va face fericită toată oastea nesimţită de portărei tupeişti ai firmelor de recuperare, care va da buzna în viaţa zecilor de mii de oameni rămaşi şomeri pe fondul crizei economice şi incapabili să-şi mai achite ratele pe care şi le-au pus singuri pe cap într-un moment de rătăcire al cărui autor moral sunt reclamele mincinoase ale băncilor, reclame care ar trebui interzise aşa cum sunt şi cele la ţigări. Odată cu explozia preţurilor cauzată de implozia economiei naţionale, în 2008 o să ne gândim cu nostalgie atunci când o să bem doar o bere la pet iar la iarbă verde vom merge să frigem slănină-n bât în locul nenumăratelor caserole cu mititei şi ne-om aminti cu duioşie de foşgăiala de altădată din hipermarketuri când va urla presa că lanţul de magazine X tocmai a dat faliment.
Va deveni o parte a firescului cotidian să vedem un vecin cu limba scoasă pentru că s-a spânzurat ca să scape de sărăcie ori a fost umflat de mascaţi fiindcă a ieşit cu toporul la portăreii ce îl terorizau pentru că nu şi-a plătit factura la mobil şi vom râde ca la cascadorii râsului făcând haz de necaz când ne-om aminti promisiunile din toamna lui 2008. La încheiere, ar fi nedrept să uit să enumăr şi revelaţiile anului ce se pregăteşte să-şi ia tălpăşiţa: Eleva porno, Sexy Brăileanca, Tarky şi Magda Ciumac, ce iată, au reuşit prin talent şi perseverenţă s-o detroneze pe Elodia, şi să vă urez la toţi după datină, un AN NOU FERICIT !!!
Tag Archive: eleva porno
Pe atunci nu exista internet care să informeze că eleva porno şi-a demonstrat lipsa de inhibiţii făcând sex cu un pitic, televizoarele aveau lămpi şi încălţările se uzau mai repede din pricina lui du-te – vino ce pe vremea aia era echivalentul messenger-ului. Dimineaţa m-am trezit în bâzâitul radioului, revoluţia în loc de cotele apelor, şi, după ce m-am îmbrăcat în grabă, mi-am luat sabia şi coiful şi am tulit-o la casa unui prieten de unde urma să plecăm cu steaua.
„Dacă vedeţi un ARO albastru, vă aruncaţi imediat în şanţ ca să nu vă împuşte securiştii“, ne explica speriată gazda în timp ce ne împărţea usturoiul menit să ne apere de farmece. Primul colindat a fost părintele Bembea ce atunci când am plecat ne-a binecuvântat cu semnul crucii şi a zis că se va ruga pentru noi ca să nu fim împuşcaţi sau răpiţi de terorişti, lucru ce aveam să-l auzim apoi în fiecare casă în care am dus vestea naşterii Domnului.
Cică Banatul roia de paraşutişti şi se dădeau lupte grele, la Zam fusese bombardată gara, ocazie cu care fusese incendiat şi ospiciul, aşa că teroriştii împreună cu o turmă de nebuni furioşi veneau să ne omoare pe toţi, singura speranţă fiind baricada ridicată la Toc; din fericire armata trimisese tancuri; doar cine a cântat, „Cerul şi pământul’’, acompaniat de ţipetele isterice ale unei babe ce blestema de pe patul de moarte arabii bănuiţi că ar fi aruncat spitalul judeţean în aer, ştie ce înseamnă asta, iar noi duceam mai departe aceste ştiri şi le mai şi înfloream aşa că, spre seară, când am fost preluaţi de iapă, am aflat că doar zona noastră a mai scăpat, restul fiind în flăcări. Am terminat într-un târziu satul, iar tatăl unuia dintre noi ne-a suit într-un Aro şi am mers să mâncăm privind din mersul maşinii noaptea care se lăsa peste dubaşii ce mergeau încolonaţi fără muzică, în semn de respect faţă de cei căzuţi…
Acel Crăciun a fost ultimul după moda veche, anul următor cu toate că vecinu Totu şi-a pierdut ca de obicei proteza, lucrurile erau mult schimbate. Morţii erau uitaţi, se vorbea numai de mărci, iar cei care anul trecut mergeau din casă în casă purtând brasarde tricolore deveniseră duşmani din cauza politicii, jumătate din dubaşi erau plecaţi la muncă în Germania, iar eu mă uitam la filme pe video mâncând portocale, şi toate astea mă fac să spun că, cel puţin pentru mine, Crăciunul din 1989 a fost ultimul. Ultimul Crăciun.