Aici nu vorbim de puştimea care îşi ia concediu pe lumea ailaltă după ce-a luat un pumn de pastile şi-a tras o tărie ca să îşi facă curaj.
Despre rockeri nihilişti şi amatori de plonjoane de la înălţime ori adolescente îndrăgostite ce-au băut otravă pe muzica Nicoletei Guţă în buda din fundul grădinii, oricum s-a vorbit prea mult. Aici e vorba despre părinţii şi unchii lor mai mari fără de care nu ar putea alcătui mozaicul crăpat al României nebune de azi.
Luate în ordine cronologică , pentru cei mari, principalele cauze ale suicidului au fost în ultimii 20 de ani Caritasul, FNI, Băncile şi Cămătarii. Împletite cu şomajul ori munca prost plătită, aceste patru flageluri ale României postdecembriste au secerat fără nici o milă în naţia noastră. Datorită lor unii au înebunit sau şi-au pus capăt zilelor iar unii au ajuns să doarmă în stradă la concurenţă cu maidanezii ori mai nou cu pisicile vagaboande. Dacă până acum un an mersul peste hotare în căutarea norocului era o opţiune demnă de luat în seamă dacă aveai una din problemele enumerate mai sus, azi datorită crizei asta a devenit un vis aşa că nenorociţilor prinşi în plasa odioşilor finanţelor nu le mai rămâne decât să-şi aştepte execuţia firmelor de recuperare ori cea a brutelor trimise de cămătari. Aşa că nu este de mirare că mulţi aleg s-o şteargă definitiv dintr-o lume care a devenit brusc insuportabilă.
Aşa cum în trecut i s-a rupt de Caritas ori FNI, prin tradiţie pe statul român îl doare în fund de cetăţenii săi ajunşi pradă băncilor sau cămătarilor. Nişte legi timide încearcă să mai taie din lăcomia băncilor iar de cămătari se vorbeşte numai la ştirile de la ora 5, în asociere cu sinucideri, batăi crunte ori degete şi urechi tăiate, evenimente ce tind să devină sinonime cu banii daţi împrumut cu camătă. La guvern nu sună lefegoaicele isterice ale firmelor de recuperare sau ucrainenii colecţionari de urechi şi degete, fiind unuldin puţinele locuri din ţara asta în care durerea crizei nu a ajuns încă. Ori o fi ajuns, da pe hârtia tipărită cu tot soiul de statistici mincinoase. Până nu vom admira vreun ministru ajuns boschetar datorită băncilor ori tăiat ca un peşte de cămătari n-o să avem parte de vreo lege care să apere omul de rând de ofertele otrăvite ce-au răsărit odată cu criza prin toate paginile de mică publicitate ori pe net. Fiind an electoral poate vor da o lege să nu se mai rupă mâini ori tăia degete, ca să poată ţine lumea ştampila în mână. Ori, poate nici una. Aşa că aştept cu încredere să-i văd hăituiţi prin Palatul Victoria pe recuperatori, în ţipetele curvei isterice care m-a sunat azi dimineaţă că e din partea lui nu ştiu ce bancă şi n-a binevoit să-şi ceară scuze că m-a trezit, în ciuda faptului că am bagat-o în mă-sa că a greşit numărul!
În lipsa unor legi care să incrimineze împrumutul cu camătă, hienele crizei pândesc şi împuşcă “clienţi” din toate poziţiile.
Sătul să treacă zilnic pe lângă fosta sa locuinţă ajunsă pe gheara cămătarilor şi vândută, un arădean a luat benzină şi i-a dat foc, aşa că pentru o vreme va fi locatarul unei case pe care nu o va putea gira niciodată, şi anume puşcăria. Ştire banală la prima vedere, ar putea trece neobservată dacă cititorul nu şi-ar pune următoarea întrebare: de ce a incendiat imobilul ai căror locatari îl cumpăraseră cu acte în regulă de la cămătari şi nu le-a dat foc celor ce l-au lăsat fără casă?! Doar ar fi stat în puşcărie cam tot atâta timp, fie de făcea una ori alta.
De ce s-a răzbunat pe casă şi nu pe cei ce i-au luat-o?! Răspunsul îl ştie până şi un copil de grădiniţă. Pentru că de cămătari nu se ia nimeni. Păi cine şi-ar dori să asculte ciripitul păsărelelor în timp ce-şi contemplează degetele tăiate legat cu sârmă ghimpată de un copac, în mijlocul pădurii?! Sau să se pomenească peste noapte că nu mai are copii iar cei care ştiu câte ceva preferă să uite definitiv de respectivul decât să vorbească la poliţie?! Îndeletnicire veche de când lumea, cămătăria a cunoscut un adevărat boom de când băncile s-au trezit să declare că au arici la portofel.
În lipsa unor legi care să incrimineze împrumutul cu camătă, hienele crizei pândesc şi împuşcă ,, clienţi ‘’ din toate poziţiile. Cum pe la bancă mai ai ce căuta doar atunci când mergi să-ţi achiţi rata, vrei, nu vrei, ajungi să ai de a face cu temuta mafie cămătărească.
De la oameni de afaceri ce ar da orice pentru nişte bani care să le permită să se menţină pe piaţă, la amărâţii ce s-au pomenit că nu au cu ce să-i îngroape pe cei dragi după ce şi-au tocat finanţele prin spitale, sunt atâţia care le cad în plasă. În aceste vremuri băncile tac chitic când e vorba de vreun împrumut aşa că aceşti mafioţi financiari au preluat ştafeta şi s-au pus pe treabă. Dacă pe portăreii spilcuiţi trimişi de bănci îi poţi alunga cu şuturi în partea dorsală atunci când îţi behăie pe la uşi, pe foştii sportivi sau combatanţi în Cecenia ori Kosovo îi poţi eventual implora să te ucidă mai repede, că degeaba chinui ca un câine dacă tot nu ai ce să le mai dai înapoi.
Legea intervine doar atunci când se lasă cu mortăciuni ori maşini distruse, şi în nici un caz pentru a înăbuşi din faşă acest fenomen, interzicând cămătăria. Până atunci vom vorbi pe la colţuri că vecinul nu şi-a rupt piciorul la fotbal, ci l-au rezolvat nişte domni înarmaţi cu o rangă, sau de patronul de ABC din capătul străzii care s-a spânzurat de frica recuperatorilor profesionişti, lăsându-şi familia înglodată-n datorii.
Aflată alături de bănci pe primele locuri în Top Ten-ul instituţiilor odioase, cămătăria este o realitate tristă şi din ce în ce mai evidentă ale acestor zile. Aşteptăm ca cei în drept să facă ceva, dar să se mişte înainte ca ţara şi aşa datoare vândută băncilor să ajungă şi bătută, şi îndatorată hienelor crizei, cămătarii.
