Vrabia mălai visează, iar românul bani.
Cum nu toţi avem sânge să spargem bănci ori să demarăm jocuri piramidale de îmbogăţire, am ales să ne împrumutăm de la bănci.
Faptul că suntem o ţară vândută instituţiilor bancare nu este nici o noutate. Mai facem haz de necaz despre cei sunaţi pentru o restanţă de un leu ori câţiva eurocenţi apoi ne întrebăm ce-om face atunci când va veni rândul nostru să nu mai putem plăti rata. De la începutul acestui an s-au deschis împotriva rău-plat-nicilor un număr fără precedent de acţiuni în instanţă. Dacă în momentul contractării datoriei şomajul reprezenta un coşmar îndepărtat, azi, la data scadenţei acesta reprezintă alături de sărăcie singura certitudine a momentului. La fel ca moartea. Ştii că va venii, doar data nu e sigură. Şi odată cu el, toate nenorocirile din lume. Să fii şomer într-o Românie răvăşită de criză este cu siguranţă plictisitor. Singurul lux permis este plimbatul pe străzi, cu mâinile vârâte-n adâncul buzunarelor goale, ca să uiţi de frig. Cum holbatul în vitrinele magazinelor ce au dat faliment este gratis, cu siguranţă vei fi năpădit de amintirile unor vremuri ce nu se vor mai intoarce niciodată, iar dacă lumea te va întreba la ce te uiţi, le vrei răspunde cu noduri în gât: Cândva, în acest magazin, servea o blon- dă…
Nefericiţii datornici nu reprezintă singurele destine pe care monstruosul sistem bancar şi-a pus gheara. Angajaţii băncilor sunt la fel de prinşi şi înglodaţi în această morişcă infernală de făcut bani din prostia şi lăcomia oamenilor. Pentru că orice ar fi, băncile nu rămân niciodată în pierdere. Mulţi invidiază tinereii traşi la ţol de cioclu ce populează ghişeele unde lăsăm lună după lună obolul prostiei noastre.
Să nu credeţi că lor le merge mai bine. Au pe cap griji la fel de mari precum datornicii. Şefi indolenţi, targeturi imposibil de atins, iar salariile sunt cu mult mai mici decât se crede. Domnilor şi doamnelor, acesta este adevărul. Şi în bănci bate vântul. E drept, ele fac bani din orice poziţie printre care putem enumera înşelarea clienţilor, introducerea pe grumaz a fel de fel de servicii cum ar fi cele de data banking, comisioane aberante, terorizarea datornicilor, prin… tot ce vreţi şi ce nu vreţi. Dar bunăstarea ce ar trebui să rezulte din purcoaiele de bani colectate cu japca nu se răsfrânge asupra angajaţilor. Din contră, aceştia luptă din răsputeri pe bani puţini pentru îndeplinirea targeturilor stabilite de puzderia de şefi şi şefuleţi. Iar mălaiul cel visat de românaşi se scurge lin, peste hotare.
Aici nu vor investi niciodată în nimic. Eventual vor ridica puşcării în care să-şi bage datornicii… şi cam atât. Din păcate nu le putem da foc şi nici pune în afara legii, aşa că ce-ar fi de făcut întru stârpirea acestui fenomen care ne face să simţim cu adevărat crunta strânsoare a crizei?!
Cum nici un catindat n-a propus o soluţie viabilă pentru ieşirea din acest coşmar, nu ne rămâne decât să repetăm ,,bancă, bancă, poamă acră’’, şi să scuipăm în sân atunci când trecem prin dreptul lor.