Coltu' lui Bebitzu

Înainte aveam bancurile cu poliţişti, apoi ştirile-ncare sunt bătuţi de puştani sau acuzaţi de corupţie.

Acum am ajuns să vedem şefi de inspectorate plân­gând după interlopi căzuţi la datorie şi văicărindu-se de teama pierderii funcţiei. M-am săturat să aud de eterna poveste de amor cu năbădăi dintre infractori şi oamenii legii. Ca-n fieca­re oraş să pută a Naposim şi toată lumea să cunoască relaţii­le tenebroase în care este implicată o Poliţie şchioapă, oarbă şi coruptă, devenită metresa infractorilor. Dezgustătorul spectacol oferit de comisarul Şoric arată dimensiunea mizeriei mo­rale în care se scaldă capii unei instituţii ce ar trebui să reprezinte legea. Cel care trebuia sã se ocupe de siguranţa cetăţenilor, varsă lacrimi pe sub cas­chetă în faţa unei săli pline de caşchetoşi duşi la aplaudat ca pe vremea lu tăticu’ Nicu. Astfel, întreaga ţara a putut să admire tinerei încadraţi pe sub mână ori şefi de post burdu­hănoşi cum fac sluj în faţa unui instabil psihic, ce face printre lacrimi apologia onorabilităţii profesiei de cămătar. Cu toată ipocrizia specifică funcţiei, la­cri­mile comisarului Şoric n-au fost de crocodil. Au fost sincere, confirmând în mare parte zvo­nurile ce planau asupra sa şi a multor tartori din Poliţie. Şi anume că accederea pe funcţie s-a făcut prin banii unor prie­teni ce se ocupă cu respec­tabila meserie de interlop şef. Din ăia care plasează curve, droguri ori îţi intră cu sabia-n casă dacă le datorezi ceva, şi fac toate astea sub privirea îngăduitoare a unor incompetenţi ajunşi şefi de inspectorat datorită unor propte politice unse cu bani negri. Pe hârtie suntem o ţară cu pretenţii de accedere în Spaţiul Schengen, dar în realitate arătăm cu vârf şi îndesat că n-am depăşit nivelul ţărilor bananiere. Despre această sumbră stare de fapt a început să vorbească până şi preşedintele, dar oare se va schimba ceva?! Sau totul va rămâne în stadiul de proiect născut talent şi mort tânără speranţă, în rezonanţă cu sufletul mioritic?!
Ultimele evenimente au de­monstrat că Poliţia este o instituţie cu şoricul gros, plătită din bani publici. Dacă am ajuns să plătesc impozite ca să-l văd pe comisarul Şoric cum plânge un mafiot iar apoi să sară-n barca aroganţei purtându-se ca Birlic când înnebuneşte în ,,Două lo­zuri”; ai ceva de spus?!
Oare cum va evolua halucinaţia numită Poliţia Română?! Îi vor împuşca pe ofiţerii DGA ce-i filmează încercând să le tempereze înclinaţia nativă spre şpăguială iar cu muniţia rămasă se vor apucă să tragă salve de onoare la înmormântările interlopilor căzuţi la datorie?!

M-am lămurit. Ministrul mediului este un dobitoc rupt de realitate ce sfătuieşte o ţară ruptă-n fund şi-n şliţ că nu se ren­tează achiziţionarea unui autoturism se­cond hand din străinătate, cu aproximativ 8-9000 euro, când există opţiunea de a lua unul nou, din producţia autohtonă.

Mai diplomat decât tataia de la Me­diu, monsieur Tăriceanu zâmbea şmecheros şi bătea apropouri cu Citroenurile lui, pe când dobitocul ăsta vorbeşte de sume ce păreau exorbitante şi înainte de criză.
Eterna minciună a taxelor auto se repetă şi-n 2010 cu bătaie-n 2011, iar răspunsul este acelaşi ca-n anul de graţie 1994, când s-au băgat inopinat taxe de şi-au lăsat românii maşinile- n Ungaria, că nu aveau cum să le bage-n patrie. În sti­lu-i devenit politică de stat, guvernoiul se scuză ca un beţiv surprins urinând la colţ de stradă, atât că spune ,,nu sunt bani”, în loc de ,,hâc! m-a lăsat vezica”. Eternul leit-motiv al regimului Boc.
Pentru cine nu şi-a dus vreun Forduleţ Diesel a început o aprigă căutare în Occident. Cu o vocaţie de gerontofil înrăit, toţi caută o ocazie, o ,,bunică” dosită-n garajul vreunui neamţ ori parc auto. Şi apoi fuga marş la înmatriculare. Se repetă scenariul din 2008, atunci când prostimea ce a votat sperând că promisiunea reducerii mult hulitei taxe auto va fi în sfârşit respectată, s-a pomenit că aceaşi Mărie purta altă pălărie, şi nimănui nu le pasă de ei. Aşa că s-a ajuns la clasica buluceală la RAR a celor ce vor să umble c-o maşină înmatriculată în România, pentru a plăti taxe unui stat care îşi bate joc de ei. Ruşinos.
E drept, n-avem nici şosele care să suporte voinţa românului de-a conduce un BMW pisicuţă ori Golf 3. Dar nici oameni capabili să le facă. Doar hoţi ce se prefac pentru un vot că le vor face şi proşti ce-i votează-n deplina congruenţă a creduli­tăţii cu ignoranţa, specifică neamului românesc căruia îi doresc cu ocazia venirii Postului Crăciunului să se odihnească-n pace ca să-i lase pe şmecheri să-i fure ca de obicei cu ocazia Sărbătorilor. Pentru cine le-o mai prinde.

N-am mai avut parte de-un tămbălău sexual cu implicaţii în sfera politicii de pe vremea când circula filmuleţul c-o doamnă-n exerciţiul funcţiunii.

Apărut taman înaintea campaniei electorale din toamna lui 2008, a distrus imaginea Annei Birchall aflată pe atunci în pole position la Ministerul Învăţământului.
De ieri, în toate mediile răsună iarăşi anunţul: ,,Lume, lume! Des­chideţi tembelizoarele, calculatoarele şi devastaţi chioşcurile de ziare! Fireşte, în meniu avem peş­te!”; un deputat fiind acuzat de imix­tiune cu tenebroasa lume a proxe­- netismului şi relaţii sexuale cu minore.
Personal, ştirea m-a şocat pe motiv că era vorba de curvăsărie cu fete, nicidecum cu băieţi, aşa cum l-am eti­chetat pe tip după ce i-am văzut moaca la tembelizor. Respectivul politician are făţăul şi graiul dulceag ce aminteşte de-o fostă glorie a fundaşilor arădeni pe numele-i de scenă Doru Lăbaru, nicidecum de-un feroce devorator de fe­- tiţe.
Că ajunserăm şi la fetiţe. Ia mai tăceţi naibii cu inepţiile privind aşa-zisele minore batjocorite. Voi ştiţi ce se întâmplă cu copiii din ziua de azi?! La ce exemple au în mass-media, vă puteţi aştepta la altceva decât la o generaţie de copile ce visează să se descurce-n viaţă sub paravanul vieţii de fotomodel?! Societatea ipocrită nu recunoaşte că majoritatea aşa-ziselor agenţii de modelling sunt reţele de prostitu-ţie. Din aia mai elevată, fireşte, că doar n-o s-o duci pe una ca Lăbă­roanţa, traseista care la debutul anilor 90 dezvirgina un celebru interpret de folclor din Lipova să oripi­leze bogătanii amatori de fetiţe cu fundiţe. Un alt adevăr trist este că există destui pă­rinţi fericiţi de odraslele ce se prefac că-şi fac un ban din „modelling”, complăcându-se într-o duplicitate ce nu lasă loc unei încruntări la vederea BMW-ului ce transportă-n miez de noapte odrasla beată acasă. Sunt făloşi că fata lor se descurcă şi nu-şi mai pun alte întrebări.
Personalităţile prinse cu piz… pardon, mâţa-n sac, nu sunt nici proxeneţi odioşi ci adevăratele victime din acest caz. Dar au şi puţin noroc. Pentru că nişte stenograme nu excită pe nimeni, cu excepţia procurorilor şi-a lătrătorului de talk show, tărăboiul nu va avea dimensiunile apocaliptice ale cazului Birchall. Aşa că dacă nu vor apărea şi niscaiva filmări treaba se va răsufla, iar în final uita, precum un pârţ de-a lui Botezatu.

Toată lumea a auzit de ruşinea numită răspunderea civilă obligatorie. Adică RCA.

La începutul anului RCA se scumpea simţitor, iar firmele de asigurări se lăudau că astfel serviciile se vor îmbunătăţii.
Nimic mai fals. În birouri au rămas aceiaşi căcănari cu priviri iscoditoare de şobolani gata să-şi devoreze prada, astfel că păgubiţilor accidentelor nu le rămâne decât să suduie din răsputeri ţidula care le promitea în reclame că îi va proteja la greu. Ordinarii care ar trebui să-ţ mulţumească pentru că ai încheiat asigurarea la firma lor, te privesc ca pe un infractor şi fac tot posibilul să te mintă şi să nu-ţi dea nimic, iar dacă este posibil, să-ţi încarce factura. Sistemul este cât se poate de simplu. De când Poliţia nu mai constată accidentele minore, cum ar fi o tamponare uşoară, măgarii din birourile firmelor de asigurări şi-au luat lumea-n cap. Astfel încât, dacă te trezeşti cu maşina frecată-n parcare şi mergi pe sistemul constatării amiabile fără să deschizi ochii, rişti necazuri mari.
Mulţi dintre cei implicaţi în astfel de incidente nu au habar de termeni cum ar fi dauna comună, mulţi nici nu ştiu ce completează în procesul verbal al unui incident minor cum ar fi o bară de protecţie zdrelită. Fiind fraieri de bună credinţă, consideră că dacă şi-au plă- tit RCA-ul, firma trebuie să se ocupe de ne­cazurile lor. Iar unii dintre ei chiar sunt de acord să se treacă în constatare o vopsea mai scrijelită etc., în speranţa că asigurările îşi vor face pomană de ei. Iar nemernicii atât aş­teaptă. Îi trimit la service cu o factură umflată din care vor fi obligaţi să plătească jumătate din valoare, pe motiv că, dacă nu ai parcat re­gulamentar, de exemplu, vina îţi aparţine pe jumătate şi ţie.
Durerea este că majoritatea inspectorilor de asigurări nu spun celor implicaţi în accidente acest lucru, iar oamenii sunt puşi în faţa faptului (sau devizului) împlinit… şi care trebuie plătit. Altfel, urmează să fie daţi în judecată pentru recuperarea banilor.
Firmele de asigurări au ceva din miliţia ceauşistă. Pe ăia îi plăteai din impozitul ce ţi se trăgea din salariu să-ţi rupă oasele, pe ei îi plăteşti să te batjocorească, în ambele cazuri fiind obligat de un stat căruia nu-i pasă de tine.
Însă, cum s-a ajuns ca RCA să fie îndesată cu forţa pe grumazul rumânului, iar slugile Puterii să permită majorarea ei aberant în raport cu serviciile oferite, este altă poveste.

Când îi văd cum se bat ca nişte porci pe troacă, mă apucă sila şi dure­rea nesfârşită de a mă fi născut într-o ţară în care nu se va schimba nici­o­dată nimic, iar român să fie sinonim cu un dobitoc asuprit de nişte slugi ne­volnice impuse de cei printre ale căror interese se numără şi ţara asta.

Toată pleava naţiunii se înghesuie-n mass media să vorbească de moţiune. Unii pro şi alţii contra, se înjură şi ameninţă într-un circ grotesc. Îşi scot reciproc ochii şi se bat ca nişte beţivani agresivi pe care i-a aşezat întâmplarea la aceeaşi masă din birtul numit Parlament, unde totul se face şi desface în jurul unor interese de partid şi nimic pentru oameni, doar pentru ei şi ei la nesfârşit. De parcă ar crăpa cerul dacă ar cădea guvernul şi-ar veni alţii la furat, dar nimeni nu suflă un cuvânt despre cei bolnavi.
Mă întreb, oare domnii şi doamnele care ne repetă la infinit aria mincinoasă a slugărniciei vecină cu nebunia, au în familie bolnavi de cancer?! Dacă da, nu cred că îi tratează în batjocora numită sistemul de sănătate din Românica cea bătută de Dumnezeu şi jefuită de înalţi demnitari cu salarii ce rânjesc sfidător flămânzilor ce aşteaptă precum condamnaţii la poalele eşafodului să intre-n iarna cea aducătoare de foame. Când ai lefuri grase şi acces la bani negri, obţinuţi din mită, îi pot duce la cele mai scumpe clinici din străinătate.
În prezent, bolnavii de boli cum­plite, cum ar fi cancerul, stau la mila ministerului pentru a-şi procura me­dicamentele. Chiar dacă ele trebuie luate la un anumit interval de timp, acesta fluctuează în funcţie de cum alocă banii dobitocii cu alură de Mengele, pripăşiţi vremelnic prin Ministerul Sănătăţii. Nişte impostori care se poartă de parcă aceşti bolnavi nu există.
Domnilor ce vă încleştaţi ca termi­tele pentru a vă hodini bucile pe fotoliile călduroase, dacă până acum nu v-a lovit necazul, să nu răsuflaţi li­niştiţi. Cu siguranţă peste ani vă vor ajunge bleste­mele unei ţări ce se zbate flă­mân­dă aidoma unui câine uitat în lanţ de un stăpân delăsător, iar atunci veţi culege roadele durerii sădite astăzi.

Odată cu prăbuşirea imobiliarelor, românii cu pretenţii becaliene s-au fă­cut tot mai mici, iar în final i-a în­ghiţit pământul în care investiseră până prin 2008 o furie oarbă.

Într-o piaţă dezumflată de criză după ce a prins proporţii artificial, nu trebuie să ne mai mire nimic. Nici faptul că dezvoltatorii imobiliari au mai găsit o şmecherie care să le peticească bugetul spart. În funcţie de nervii onoratei clientele, dintr-un apartament fac două ori chiar trei. Cum credeţi că se petrec toate aceste vrăjitorii?! Foarte simplu. Acolo unde odată era o locuinţă cu trei camere, se chea­mă nişte maistori cărora li s-a lipit stomacul de foame prin Spania ori Italia şi se mai trag nişte pereţi. Rezultatul este în totală contradicţie cu trendul ascendent al înăl­ţimii populaţiei.
Găselniţa imobiliară este încă o batjocură adusă românilor de rând pentru care o locuinţă reprezintă încă un vis prea îndepărtat. Astfel, preţul pe metru pătrat rămâne identic cu cel dinaintea crizei, iar condiţiile de locuit sunt asemănătoare cu cele de la finele iernii, când ne vom înghesui mai multe familii ca să nu murim de frig, dar să crăpăm împreună de foame.
Pentru o familie care se îndatorea­ză pe trei generaţii pentru a avea deasupra capului iluzia unui acoperiş pro­prietate personală, acest lucru este o adevărată ruşine. S-a ajuns să fie scoase la vânzare apartamente miniaturizate ce au dimensiunile unei garsoniere. Domnilor aşa-zişi afacerişti experţi într-ale imobiliarelor, în ciuda foametei ce tinde să devină o cons­tantă a societăţii de astăzi, nu suntem o ţară de pitici! Aşa ceva nu ar fi posibil nici măcar în China ori printre somalezii cu burtă mare ce astăzi au evoluat şi-au renunţat la fax, prefe­rând să emigreze în Europa prin internet.
Aştept cu încredere ca antreprenorilor de pompe funebre să le cadă fisa şi să urmeze trendul propus de magicienii imobiliarelor. Într-o groapă ne-om putea înghesui şi zece, iar popa ar cânta doar pentru unul, unde să mai pui că pomana ar ieşi mai ieftin.

Îmbulzeala pe sfintele moaşte se poate compara doar cu busculadele petrecute la deschiderea supermarketurilor ori împărţirii mititeilor electorali.

Pentru forţele de ordine care au mi­siunea de a struni masa de români ce nu mai cred nimic în afară de Sfânta Biserică şi luptă să ajungă la icoanele făcătoare de minuni, aceste manifestări sunt un coşmar. Aici n-au de-a face cu suporteri cretini sau manifestanţi care s-au îmbătat în drum spre Piaţa Victoriei în autocarul pus la dispoziţie de sindicat. Amalgamul uman ce dă-n clocot lângă butoaiele de agheaz­mă ori lăzile cu sfinţi are reprezentanţi din toate nivelele societăţii. Bineînţeles, principalii muşterii sunt îndeobşte pensionarii, ce vin să se târască în faţa frânturilor de os îmbrăcate-n veşminte aurite întru iertarea păcatelor şi-o pensie mai bună. Uitând că-n urmă cu două decenii nici măcar n-au crâcnit la demolarea bisericilor ori hăituirea prelaţilor de către Securitate, bătrâneii de azi se înghesuie la moaşte cu voluptatea cu care înaintaşii lor se avântau în cozile din faţa alimentarelor ceau­şiste. Bineînţeles, nu trebuie uitat nici impactul avut asupra unor minţi îndobi­tocite de grija zilei de mâine, de sărmă­lu­ţele împărţite cu astfel de ocazii.
La lupta cu sfinţii vin din obligaţie şi aşa-zisele personalităţi ale societăţii de azi, moaştele vii, cu termen de expirare la patru ani, ori cât le-o ţine susţinerea politică. Aşa că jandarmii ţin liber locul de lângă vlădică politicienilor şi celor care şi-au cumpărat funcţii din care se vor îndestula până la alegeri, când vor veni alţii care să urmeze acelaşi tipar fanariot-mafiot. Misiune deloc uşoară, căci trebuie să ţină piept puhoiului nebun de cerşetori, epileptici furioşi, paralitici ori babe lovite de amocul delirului mistic.
Toate astea se trag din glorioasa imbecilizare în care ne târâm zilele. Trăind într-o ţară în care până şi credinţa a fost manelizată şi se măsoară-n donaţii ori crize de isterie, puteam face altceva decât să flămânzim la pensie iar de Sfânta Paraschieva să ne înghesuim în dreapta vlădicii şi-a lădiţei cu moaşte?!

La 66 de ani de la eroicul ,, Pe aici nu se trece” scris cu sângele elevilor de la Şcoa­la Militară din Radna, graţie firmei UTI sloganul reintră-n actualitate.

Pentru necunos­- cători, firma respectivă aparţine urmaşilor unui general de Securitate şi se află într-un amor continuu cu banii publici, ultimul re­zul­tat al acestei iubiri cu năbădăi fiind came­rele video prin care urmează să fie depis­taţi şoferii fără rovinietă. În prezent, datorită ca­- merei buclucaşe pe care nu s-a găsit nimeni să o spargă, o bună parte din traficul spre Arad a fost deviat prin Lipova şi Miniş, majoritatea şoferilor fără rovinietă electronică preferând să ajungă la destinaţie pe căi lăturalnice decât să plătească taxa de drum unui stat care dintotdeauna şi-a bătut joc de ei. Rovinieta este verificată prin ochiul infailibil al unor camere video pentru care fi­reşte, s-a plătit de câteva ori mai mult, doar s-a dat din banul public de către cei ce trăiesc din jecmănirea cetăţenilor şi inves­tesc resursele ţării în colectarea de biruri. Bineînţeles, versiunea oficială este că banii proveniţi din amenzi vor intra în dru­muri, dar asta s-o spună locatarilor adormiţi din azilurile unde se împart pomenile elec­torale, nu nouă, cei care ne rupem maşi­nile-n gropi şi încărunţim în ambuteiaje. Mai cu moţ decât confraţii din alte ţări, şo­ferul român plăteşte de două ori taxa de drum. Odată în preţul carburantului şi a doua oară în taxele impuse, de parcă autostră­zile promise-n campaniile electorale au fost realizate vreodată. De altfel, cel mai şifonat din tenebroasa afacere iese tot cetăţea­nul plătitor de taxe şi impozite ce primeşte imediat de la CNADNR hârţoaga cu amenda.
Posesorilor de maşini înmatriculate pe naşpa-n ţările ce astăzi ne trimit la vatră pe bandă rulantă ţiganii made in România pri­păşiţi pe acolo, li se rupe de această şme­cherie. Hârburile în care ascultă manele sunt radiate de ani de zile, şi tot ce riscă circulând fără rovinietă este o şpagă ceva mai consistentă poliţailor care se încu­metă să-i oprească. Aşa că nu ne mai rămâne decât una să fim fericiţi că-n urma tunului pus la cale de UTI şi nişte politicieni flă­mânzi, am mai intrat niţel în Europa, iar graţie ochiului vigilent amplasat la Păuliş vom primi amenzi fără de a mai avea fericirea de a fi opriţi de Poliţie. Apropo, nu sparge nimeni camera aia?!